Home » Plenara_extraordinara_a_Comitetului_pentru_Protectia_Datelor
 Română | English | Francais

Plenara extraordinară a Comitetului European pentru Protecția Datelor

 

Pe data de 16 noiembrie 2018 a avut loc Plenara extraordinară a Comitetului European pentru Protecția Datelor, organ cu personalitate juridică al Uniunii Europene, constituit în temeiul art. 68 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Unul din principalele subiecte l-a constituit proiectul Opiniei Comitetului European privind Protecția Datelor cu privire la proiectul Deciziei Comisiei Europene privind recunoașterea unui nivel de protecție adecvat în Japonia, raportat la prevederile art. 45 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

În cadrul acestei Plenare, în considerarea prevederilor art. 70 lit. e) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, pentru asigurarea unei abordări coordonate a statelor membre în analizarea echilibrului dintre dreptul la viață privată și dreptul la libertatea de exprimare, ANSPDCP a supus atenției Comitetului European propunerea de a se acorda mandat către unul din subgrupurile Comitetului în vederea pregătirii unui document de poziție al EDPB referitor la echilibrul prevăzut de art. 85 din Regulament.

Biroul Juridic și Comunicare

ANSPDCP